Blog

Fii la curent cu noutățile din domeniul mașinilor unelte cu CNC!

Ce sunt sistemele CNC și care sunt principalele lor avantaje

Folosite pentru prima dată la sfârșitul anilor ‘50, sistemele cu comandă numerică computerizată permit operarea mașinilor unelte prin dispozitive electronice. Utilajele cu CNC le-au înlocuit treptat pe cele clasice, operate manual, permițând efectuarea unor operațiuni variate, specifice proceselor de producție industrială.

De la industria aeronautică, medicală și militară până la industria chimică, cea a confecțiilor sau cea alimentară, mașinile unelte cu CNC eficientizează procesele de producție prin precizie înaltă, capacitate de lucru mai mare și durată de activitate mai scurtă.

Iată principalele avantaje ale folosirii sistemelor CNC:

  • Mașinile unelte cu CNC pot fi folosite continuu, crescând productivitatea și oferind un control mai mare asupra proceselor industriale.
  • Spre deosebire de strungurile sau centrele de frezare clasice, mașinile unelte cu CNC nu necesită un grad ridicat de expertiză a operatorului.
  • Interfața mașinilor CNC este ușor de învățat și utilizat, oferind posibilitatea de a simula operarea utilajului.
  • Prin programe software avansate, mașinile unelte cu CNC permit realizarea unor produse greu de proiectat prin modalitățile clasice.
  • Sistemele CNC reduc în mod considerabil costurile de producție necesare fabricării produselor în serie.
  • Capabilitățile strungurilor CNC, ale centrelor de frezare CNC și ale roboților industriali pot fi perfecționate permanent prin dezvoltarea software-ului folosit.
  • Prin modificarea parametrilor de funcționare, utilajele cu CNC pot fi programate rapid pentru realizarea unor operațiuni foarte diverse, cu grade de complexitate diferite.
  • Utilajele cu CNC reduc riscurile proceselor de producție și asigură siguranța operatorilor.

Pentru mai multe informații despre strunguri CNC, centre de frezare CNC și roboți industriali, contactați specialiștii noștri!

Str. Bruxelles nr. 45
507165 Prejmer, Romania
office@meproutilaje.ro
+40 268 549 038